OMS: Profesorii şi personalul şcolar ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-Covid-19

 

Ar trebui "propusă vaccinarea anti-COVI-19 profesorilor şi altor membri ai personalului şcolar, în calitate de grup ţintă în campania naţională de vaccinare", se arată în comunicatul OMS, în care se adresează un apel statelor membre pentru a pune în aplicare o strategie de vaccinare destinată prezenţei fizice a elevilor la cursuri, transmite Agerpres.

Această prioritate, care a fost evocată deja în noiembrie 2020 de Grupul Strategic Consultativ de Experţi (SAGE) al OMS, trebuie avută în vedere, garantând totodată accesul la vaccinuri al persoanelor vulnerabile.

Într-un moment în care reîncep cursurile şcolare iar elevii se întorc din vacanţă, este "vital" ca şcolile să rămână deschise în pofida prevalenţei variantei Delta a coronavirusului, mai contagioasă.

"Este de o importanţă capitală pentru educaţie, sănătatea mintală şi competenţele sociale ale copiilor ca şcolile să continue să ofere copiilor noştri mijloacele de a deveni membri fericiţi şi productivi ai societăţii", notează în comunicat directorul general al OMS pentru Europa, Hans Kluge.

Pentru a permite şcolilor să rămână deschise, OMS Europa şi biroul UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală au făcut apel la asigurarea vaccinării copiilor cu vârste peste 12 ani cu comorbidităţi şi la ameliorarea mediului şcolar (ventilaţie, distanţare fizică, testare regulată a elevilor şi personalului şcolar).

Conform recomandărilor publicate la începutul lunii iulie, testele "ar trebui realizate prioritar la copii care prezintă simptome şi aparţin grupurilor de risc".

Din categoria Stiri externe la data 30 Aug 2021 13:02

Din aceias categorie

      SUS

Pro TV ONLINE

Pro TV este un site public din romania, care nu are nici o legatura cu "compania PRO TV SRL", site-ul nostru doar prea stiri si videoclipuri de pe mai multe site-uri cu ajutorul feed-urilor si le afiseaza intr-un singur loc, astfel in cat tu sa fii la curent cu toate stirile. Pentru utilizarea site-ului nu se percepe nici o taxa si totul poate fi citit si vizionat gratuit !

Copyright @ 2021 | Pro-Tv