Imaginile groazei în America, la 16 ani după uraganul Katrina. Ida “va avea un impact catastrofal”

Încadrată drept uragan de categoria a patra, Ida a adus rafale de vânt de până la 260 km pe or[ și a lăsat fără curent toată metropola New Orleans, cu 1 milion de locuitori. După câteva ore de prăpăd, Ida a slăbit în intensitate continuându-și drumul spre Mississippi şi Alabama. Cel puţin, o persoană a murit.

"Oh, Doamne, mi-aș dori să fi plecat și eu. Nu merită să treci prin asta, e înfricoșător!", a spus o persoană îngrozită de ceea ce se întâmplă.

Vântul - inițial mai puternic decât la Katrina - a smuls acoperișuri și a trântit la pământ copaci și stâlpi de electricitate.

Ida s-a năpustit cu furie peste cartierul francez din New Orleans.

Cel mai mare oraş din statul Louisiana a rămas complet în beznă, după ce s-a dezlănţuit urgia. Și, ore bune, numărul de urgență, nu a putut fi apelat. Ida a pus la încercare sistemul de diguri de apărare împotriva inundaţiilor, întărit după dezastrul lăsat în urmă de uraganul Katrina, care a ucis 1.800 de oameni în 2005.

Ted Oberg: "Toată lumea ne asigura că digurile vor ține. Dar cu atâtea ore de ploaie torențială, chiar și dacă digurile țin, tot vor fi viituri, dacă nu în oraș, atunci la periferie."

Oraselul Lafitte a fost total devastat - a declarat primarul.

Derek Van Dam: "Parcă aș trăi cele mai cumplite coșmaruri. Tocmai vedem în acțiune un uragan de categoria a patra, care își dezlănțuie toată furia asupra orașului Houma, chiar în timp ce va vorbesc. Este extrem, zgomotos, vântul e atât de puternic încât simt că și cum un milion de ace mi-ar biciui față".

Vântul a smuls acoperisurile a cel puțin două spitale, iar zeci de pacienți au fost mutați la alte unitati medicale în plină furtună.

Ida a a atins ţărmul în Statul Louisiana cu forţa unui uragan de categoria a 4-a. Vântul a avut la rafală şi 240 de kilometri pe oră!

"Găsiţi locul cel mai sigur din casă şi staţi acolo până când furtuna va trece", a scris pe Twitter guvernatorul John Bel Edwards.

Guvernatorul John Bel Edwards: "Este una dintre cele mai violente furtuni din epoca modernă."

Vice Amiral Steven Poulin, Atlantic Area Commander for the U.S. Coast Guard: “Este un uragan devastator. Va avea un impact catastrofal”.

Serviciul național meteo a avertizat că anumite zone din sud-estul statului Louisiana ar putea fi de nelocuit, pentru mai multe săptămâni după trecerea furtunii.

Chiar şi după ce a mai scăzut în intensitate, uraganul a continuat cu vânt puternic şi inundaţii. După 16 ore deasupra statului Louisna, Ida s-a îndreptat spre Mississippi şi Alabama.

Din categoria Stiri externe la data 30 Aug 2021 19:46

Din aceias categorie

      SUS

Pro TV ONLINE

Pro TV este un site public din romania, care nu are nici o legatura cu "compania PRO TV SRL", site-ul nostru doar prea stiri si videoclipuri de pe mai multe site-uri cu ajutorul feed-urilor si le afiseaza intr-un singur loc, astfel in cat tu sa fii la curent cu toate stirile. Pentru utilizarea site-ului nu se percepe nici o taxa si totul poate fi citit si vizionat gratuit !

Copyright @ 2021 | Pro-Tv